versiune BETA

FC UNIVERSITATEA CLUJ – STICLA ARIEȘUL TURDA

FC UNIVERSITATEA CLUJ 7 - 0 STICLA ARIEȘUL TURDA
26 Iul 2017 - 18:00Meci amical, Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu"

Spectacol în primul amical al verii. “U” Cluj – Sticla Arieșul Turda 7-0

 “Studenții” au început cu o victorie categorică seria partidelor de pregătire din această vară.

Câteva sute de fani au întâmpinat-o miercuri pe Universitatea Cluj în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, la primul său test din postura de proaspăt promovată în Liga a III-a. Antrenorul Marius Popescu a început partida cu un prim “11” ușor modificat, iar noutățile au pornit dintre buturi, unde a ales experiența lui Albuț, sosit în această vară, au continuat în banda dreaptă a apărării, acolo unde l-a folosit pe Chiș, un tânăr care a mai trecut pe la Unirea Jucu respectiv Sepsi Sfântu Gheorghe, și s-au oprit la “închidere”, unde Micaș (19 ani) a jucat lângă “veteranul” Giurgiu. Dacă goalkeeperul în vârstă de 36 de ani nu a avut emoții pe durata minutelor petrecute pe teren, înlocuitorul lui Budăcan a evoluat fără trac la debut, simplu, dar precis, asemeni coechipierului său de la mijlocul terenului.

“Șepcile roșii” au decis meciul încă din primul sfert de oră. Abrudan a deschis scorul în minutul 5, Lemac a dublat repede avantajul “alb-negrilor” (8), Hordouan a făcut 3-0 (15), iar Goga a înscris pentru 4-0 (35). A fost momentul în care “Papi” a schimbat aproape complet formula de start, urmărind celelalte achiziții, dar și pe restul fotbaliștilor sosiți în probe. Cordoș și Ionescu au oferit siguranță în centrul defensivei, Greu a fost activ și implicat în joc, contribuind la câteva acțiuni periculoase, iar Onicaș s-a întors cu gol la echipa sa de suflet. Revenit după o pauză cauzată de o accidentare, Hațiegan a reușit pe final o “dublă”, la care a contribuit și Lemnaru, cu un “assist”.

Antrenorul “Șepcilor roșii”, Marius Popescu, s-a arătat încântat de modul în care s-au prezentat elevii săi, la capătul unei întâlniri în care a rulat tot lotul.

“Avem doar 10 zile de pregătire împreună, am putut să urmăresc toți jucătorii, dar eu spun că am arătat bine. Băieții din primul “11”, mai ales cei experimentați, au știut ce așteptări am de la ei. M-au mulțumit și cei care au intrat după prima jumătate de oră, iar tinerii încep, la rândul lor, să se acomodeze cu cerințele mele. Sunt încântat de toată lumea, pentru că, în primul rând, m-a interesat aportul fizic și tactic al băieților. Începutul e promițător”, a declarat “Papi”.

El a fost completat de mijlocașul Mihai Onicaș (foto 2), cel care a înscris după pauză.

“A fost un antrenament bun pentru noi. Asta ne și doream, să facem efort, să punem în aplicare ceea ce am învățat până acum, atât tactic, cât și fizic, deoarece suntem în perioada de acumulări și avem nevoie de meciuri. E important pentru noi să jucăm cât mai multe partide de pregătire în această perioadă. Echipa merge bine, s-a văzut și astăzi (miercuri, n.red), este pe un drum bun. Mă bucur că am revenit acasă, la Universitatea, mă simt foarte bine, mă înțeleg excelent cu toată lumea”, a adăugat fotbalistul Universității Cluj.

Primul “11” al echipei noastre a arătat în felul următor: Albuț –  Chiș, Abrudan, Irimie, Manu – Giurgiu, Micaș – Hordouan, Goga, Takacs – Lemac.

Următorul meci amical al echipei noastre este programat sâmbătă, la Oradea, în compania celor de la Luceafărul (Liga a II-a).

Foto: Cristian Cosma

 

Antrenorul “Șepcilor roșii”, Marius Popescu, s-a arătat încântat de modul în care s-au prezentat elevii săi, la capătul unei întâlniri în care a rulat tot lotul.