versiune BETA

ARMENOPOLIS GHERLA – FC UNIVERSITATEA CLUJ

ARMENOPOLIS GHERLA 0 - 2 FC UNIVERSITATEA CLUJ
24 Mai 2017 - 17:00Gherla

Calificare în finala Cupei României, faza județeană. Armenopolis Gherla – “U” Cluj 0-2

Echipa noastră a câștigat astăzi la Gherla și merge în ultimul act al Cupei României, acolo unde va da peste Gloria Cătina.

La fel ca în meciul din urmă cu o lună și jumătate, din campionat, disputat în același loc, dar împotriva Olimpiei, starea terenului a îngreunat vizibil evoluția “studenților”. Lemac nu a găsit cadrul porții în minutul 15, gazdele replicând prin Sîmboan, care a trimis un șut-centrare din banda stângă, iar Pop a respins în corner (18). După ocazia gazdelor, a urmat o perioadă cu dese fragmentări ale jocului, astfel că primul gol al partidei a venit abia în minutul 36, când Goga a primit balonul în poziție centrală, a pătruns în careu și a înscris la colțul lung. La ultima fază a primei reprize, Takacs a testat reflexele lui Morar, care a oferit o lovitură de colț în urma căreia Lemac a ratat din nou ținta.

În startul părții secunde, ploaia torențială abătută asupra Gherlei i-a determinat pe fanii Universității să se mute în micuța tribună acoperită din spatele băncilor de rezerve. Pe teren, ocaziile clare au lipsit minute bune, dar partida s-a animat pe final. Goga a sprintat spre poarta adversă și a fost la un pas de realizarea “dublei” (85), iar Manu l-a imitat imediat, la un atac în superioritate al “studenților”. Introdus în minutul 90, Pintea a scăpat singur cu Morar și a stabilit, fără probleme, scorul final.

Finala Cupei României, faza pe județ, cu Gloria Cătina, se va juca pe Cluj Arena, în 9 sau 10 iunie. Până atunci, elevii lui Marius Popescu o vor înfrunta din nou pe Armenopolis Gherla, de această dată pe teren propriu. Întâlnirea este programată duminică, la ora 18:00.

Iată cum a arătat primul “11” al echipei noastre:

Pop – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Chiorean (54, Fodor), Fizeșan – Takacs, Goga, Hîmpea (55, Hordouan) – Lemac (90, Pintea)