versiune BETA

“Studenții” și copiii cu dizabilități au făcut echipă la Cluj Arena

Jucătorii noștri au primit, în această dimineață, vizita mai multor copii cu nevoi speciale, în cadrul proiectului “Și eu pot”, organizat de Centrul Comunitar Județean.

Distracția a început în vestiar, unde cei mici au făcut cunoștință cu fiecare dintre fotbaliștii “Șepcilor roșii” și a continuat în sala de forță, cu parcurgerea traseelor motrice, exerciții cu mingea și diverse alte jocuri. La final, fiecare copil a primit din partea băieților noștri câte un fular cu însemnele Universității Cluj.

George Florescu a fost, pe întreaga durată a acțiunii, alături de micuțul Luca.

“Suntem bucuroși că am reușit să îi aducem aici pe copii, să vadă vestiarul, să ne întâlnească pe noi și să aibă aceste activități în sala de sport. Sunt cazuri emoționante, pe care nu le dorim nimănui, dar, în același timp, ne încântă faptul că putem să ne implicăm. Sportul este foarte important și recomandat pentru fiecare dintre noi. Mă bucur că există asemenea centre, care îi ajută să se integreze în societate”, a declarat mijlocașul.

El a fost completat de managerul Ioan Ovidiu Sabău.

“Vreau să-i felicit pe acești oameni pentru iubirea, grija și afecțiunea de care dau dovadă ajutându-i pe acești copii. Îmi sunt foarte dragi copiii, întotdeauna i-am iubit și îmi face o plăcere extraordinară să-i văd cum se comportă, să admir mișcările lor. Mă gândesc ca într-o zi să fac anumite antrenamente cu copiii de la centrul nostru, să-i învăț câteva dintre lucrurile pe care le stăpânesc și pe care le-am învățat”, a adăugat “Moțul”.

Interesul celor mici pentru întâlnirea cu fotbaliștii i-a impresionat pe organizatori.

“Nu ne-am așteptat ca atât de mulți copii să își dorească să fie astăzi aici. Au fost peste 20, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, alături de câțiva tineri campioni paralimpici, de-ai noștri, care au peste 20 de ani. Este o sărbătoare pentru noi, fiind și Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități. Centrul Comunitar Județean face zilnic activități de conștientizare a comunității clujene asupra persoanelor cu nevoi speciale. Am vrut să aducem copiii lângă cei care practică sport de performanță și pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu mai multă sănătate și putere. Mulțumim clubului FC Universitatea Cluj, care a răspuns primul invitației de a-i primi pe acești tineri alături de ei”, a reacționat Mihaela Telcean, șeful Centrului Comunitar Județean.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, prin Centrul Comunitar Județean – Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii și Adulți Cluj celebrează, astăzi, “Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, sub egida “Ziua Porților Deschise”.

Leave a Reply