versiune BETA

Calificare în minutul 90. “U” Cluj – Știința Miroslava 2-1

“Șepcile roșii” au dat lovitura pe final și s-au calificat în “optimile” Cupei României, acolo unde vor ajunge cele mai bune 16 echipe ale competiției.

“Studenții” au presat în prima jumătate de oră, atunci când au apărut și cele mai importante ocazii la poarta lui Turiță. Ursu a pătruns periculos în banda stângă, dar l-a luat la țintă pe goalkeeper-ul Miroslavei (18), care, mai târziu, a reținut în doi timpi șutul expediat de Goga de la peste 20 de metri (22). Oaspeții au reușit, apoi, să echilibreze a doua jumăte a reprizei, însă singurul care i-a dat ușoare emoții lui Albuț a fost Corban (36).

Partea secundă a început perfect pentru “U”. Știința a rămas în 10 oameni după ce Ambrosie a văzut al doilea cartonaș galben (58), iar Giurgiu a deschis scorul în urma unei faze confuze. Mai exact, Lemac a reluat spre poartă, balonul a atins mâna unui fundaș advers, însă “centralul” Adrian Comănescu a dictat penalty abia la intervenția asistentului de pe acea parte. Imediat, Albuț și-a salvat echipa la șutul-centrare expediat de Căinari (64), dar n-a mai izbutit să păstreze poarta intactă după penalty-ul obținut și executat de Marin (73). Jocul s-a mutat repede în careul oaspeților, de unde Lemac, în urma unui corner, a reluat cu capul, mingea fiind respinsă de Corban de pe linia porții (74). Știința a încercat să se apere compact și să împingă meciul în prelungiri, apelând, în câteva rânduri, la clasicele trageri de timp, dar stadionul a erupt în ultimul minut de joc. Goga a pătruns în viteză pe lângă un adversar, șutul său a fost respins in-extremis de Turiță, iar Lemac, calm, din apropiere, a stabilit rezultatul final.

Deși jocul elevilor săi a scârțâit în unele momente, antrenorul Adrian Falub e încântat că FC Universitatea Cluj își continuă aventura în Cupa României.

“Am suferit puțin pe final, dar cred că este o calificare meritată. Am controlat jocul, mai puțin ultimele 15-20 de minute din prima repriză. N-am făcut un meci strălucit, dar în cupă contează calificarea, nu neapărat prestația jucătorilor. Îmi felicit băieții, pentru că nu a fost deloc ușor să ajungă în această fază a competiției. Îmi doresc, mai departe, o echipă care să fie aproximativ la același nivel cu noi, dar rămâne de văzut ce va fi la tragerea la sorți. Ne bucurăm pentru această reușită, însă ea reprezintă un bonus, deoarece prioritar rămâne campionatul și promovarea”, a declarat Falub.

Optimile de finală ale compețiției se vor juca peste o lună. Până atunci, sâmbătă, de la ora 18:00, pe Cluj Arena, “studenții” au meci în campionat, cu Unirea Alba Iulia.

“U” Cluj – Știința Miroslava 2-1 (0-0)

Au marcat: Giurgiu (61, pen), Lemac (90) / Marin (73, pen)

“U”: Albuț – Chiș, Onicaș, Abrudan, Manu – Giurgiu (C), Micaș (63, Trancă) – Hordouan, (88, Hațiegan) Goga, Ursu – Lemnaru (46, Lemac)

Știința: Turiță – Ambrosie, Chindriș, Bucur, Agrigoroaei – Cărăuș, Săvoaia – Corban, Căinari, Buhăceanu – Marin (C)

Eliminat: Ambrosie (58)

Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea)

Asistenți: Gabriel Bârjac, Ferencz Tunyogi (ambii din Zalău)

Stadion: Cluj Arena

Teren: moale

Spectatori: 3.000

Leave a Reply