versiune BETA

FC Universitatea Cluj, parteneriat cu Banca Transilvania!

FC Universitatea Cluj a încheiat un parteneriat cu Banca Transilvania, care devine sponsor al „Şepcilor roşii” până în 2020.

Parteneriatul subliniază încă o dată că în centrul proiectului FC Universitatea #Cluj se află comunitatea şi suporterii.

Cele două puternice branduri îşi unesc forţele pentru a promova sportul, educaţia şi un stil de viaţă sănătos, reafirmând importanţa acestora în formarea viitoarelor generaţii de clujeni.

Banca Transilvania susţine şi alianţa dintre FC Universitatea Cluj (fotbal) şi Asociația Clubul Sportiv U-BT (baschet), care vor evolua începând cu sezonul 2017/2018 sub acelaşi brand sportiv – cel mai iubit de către clujeni – FC Universitatea Cluj 1919.

Iniţiativa urmăreşte promovarea sportului românesc, încurajarea performanței şi creşterea numărului de fani.

#impreunasuntemU

Leave a Reply