versiune BETA

“Studenții”, în fața finalei Cupei României, faza județeană

FC Universitatea Cluj o va întâlni vineri, cu începere de la ora 17:00, pe Gloria Cătina (Liga a V-a), în ultimul act din faza județeană a Cupei României. Partida se va juca la Baza Sportivă “Dan Anca” din cartierul Gheorgheni.

În drumul lor spre trofeu, “studenții” au eliminat formațiile Sticla Arieșului Turda (5-1, în faza a II-a a competiției), Vulturul Real Fundătura (13-0, în sferturile de finală), respectiv Armenopolis Gherla (2-0, în semifinale).

Primul pas a a fost câștigarea campionatului, obiectiv pe care l-am îndeplinit. Al doilea va fi câștigarea Cupei României, faza județeană, dar cel mai important examen îl va reprezenta barajul de promovare, cu una dintre reprezentatele județului Maramureș, Avântul Bârsana sau FC Lăpușul Târgu Lăpuș. În continuare, trebuie să avem cel puțin constanța pe care am demonstrat-o într-un an de activitate”, a declarat antrenorul “Șepcilor roșii”, Marius Popescu.

Finala Cupei României va fi precedată vineri, de la ora 16:00, de festivitatea de premiere a echipelor de juniori și seniori care au câștigat competițiile organizate de către Asociația Județeană de Fotbal Cluj (AJF).

Biletele costă 10 lei și pot fi procurate de la sediul AJF Cluj (Bd-ul Eroilor nr. 16, până în ziua meciului, la ora 11:00), dar și de la Baza Sportivă “Dan Anca”, în intervalul 12:00-16:00.

Foto: Cristian Cosma

 

 

Leave a Reply