versiune BETA

FC Universitatea Cluj s-a alăturat campaniei “Keep it Green!”

Fotbaliștii Universității Cluj, împreună cu conducerea clubului, au participat în această dimineață la o amplă campanie de plantare, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”.

Fotbalul a trecut în planul secund pentru jucătorii Universității Cluj, care au pus mâinile pe lopeți și au plantat mai mulți puieți în apropierea unuia dintre terenurile pe care se antrenează zilnic. Cot la cot cu ei au fost managerul sportiv al “Șepcilor roșii”, Ioan Ovidiu Sabău, președintele Radu Constantea, dar și vicepreședintele Cosmin Irimieș.

E o inițiativă pe care eu o apreciez foarte mult, pentru că înainte de a veni aici am constatat cu tristețe câte păduri se defrișează la nivel mondial. Undeva la 200 km pătrați pe zi. Pentru mine, tot ceea ce înseamnă natură, pomi, plante, înseamnă viață. Am tot respectul pentru această inițiativă și pentru astfel de oameni deosebiți, care sunt puțini. Din păcate, sunt tot mai mulți cei care distrug pădurile, care nu se gândesc la viitorul lor, la viitorul copiilor lor. Am crescut la țară, sunt foarte mult legat de natură, am lucrat la câmp, mi-am făcut propria livadă, undeva aici, lângă Cluj. Eu sunt cel care am săpat gropile, am plantat și curățat pomii. Nu este o activitate ușoară, dar devine plăcută dacă iubești natura și faci totul cu multă pasiune”, a declarat Sabău, la finalul evenimentului.

Campania “Keep it Green!”, care a strâns peste 130 de voluntari, a implicat plantarea puieților pe o suprafață de aproximativ trei hectare în zona dinspre râul Someș a parcului. Evenimentul se încadrează în strategia de deschidere și implicare în comunitate a Universității Babeș-Bolyai (UBB).

      

Leave a Reply